Intotdeauna am fost genul de persoana informata, dar nu in orice domeniu comun. Am preferat sa culeg informatii despre tot ceea ce imi placea sau mi se parea interesant. De-a lungul timpului am adunat informatii multe, unele poate foarte importante, altele de care nu foarte multe persoane stiu. Am avut intotdeauna o placere extraordinara in a citi carti de specialitate, articole din medicina, psihologie, psihiatrie si alte domenii interesante.
Trebuie neaparat sa spun ca nu m-au pasionat niciodata masinile, arhitectura sau programarea. Nu prea am avut treaba cu asa ceva si am preferat sa le inlocuiesc cu altele.
Am preferat insa, ca toate informatiile adunate de mine, sa fie impartasite numai persoanelor ce merita sa le stie, ce prezinta un adevarat interes pentru acel domeniu, sau care au o memorie remarcabila. Bine, de fapt, asa gandeam acum ceva vreme… Pana cand una din persoane avea ideea impartasirii oricarei informatii, mai ales daca putea scoate profit din ea.
M-a enervat faptul ca nu constientiza cat de importante sunt informatiile, cata putere iti ofera detinerea unei informatii foarte importante, chiar rara. Am avut placerea de a intalni foarte multe persoane bine informate, dar acele informatii nu erau “updatate”. Asa ca nu isi permiteau sa ma contrazica, iar de cele mai multe ori puteam sa ofer si sursa de unde aveam informatia mea updatata. Amuzant, dar totusi imi facea placere sa vad ca unii chiar sunt interesati de anumite domenii, asa ca am decis sa imi extind aria de cunostinte, sa adun din mai multe domenii, dar la fel de strict: numai cele ce imi faceau placere.
Dar stiu sigur un lucru: nu imi doresc sa impartasesc cunostintele mele cu oricine. Atata vreme cat eu m-am chinuit sa le caut, poate am cheltuit si ceva sume imense de bani pe niste carti sau mai stiu eu ce surse de informare, mi se pare corect sa faci si tu la fel. Nu mi-a placut niciodata sa ofer informatia pe tava, sau ajutorul, am preferat sa vad persoana luptandu-se pentru ea, cautand solutii, pentru ca asa am facut si eu. Iar atat vreme cat eu nu am primit nimic cadou, nici eu nu voi oferi.
Da…tie iti scriu din nou. Dar, problema este ca nu stiu de ce..Sau, stiu! Pentru ca mi-e scarba de tine, pentru ca atunci cand mi-e mai mare drag de viata, reapari in peisaj. Stii ce ma enerveaza de fapt? Ma scoate din sarite ca ai nesimtitul tupeu de a-mi cere ajutorul..Ai nesimtirea aia crasa in tine, aia nemasurata, ce depaseste limitele legale. Si stii ce ma enerveaza cel mai rau? Ca nu pot fi o jigodie cu tine, la fel cum ai fost tu cu mine…Si ma dispera ca nu pot sa refuz, ca nu pot sa zic : Stii ce ba pula? Du-te-n mortii tai si cere ajutorul altcuiva!
Da, ma enerveaza ca nu pot face asta. Si ce ma scoate din sarite de-a dreptul este ca faci pe “prietenul” cu mine. Mai mestere, tu chiar ai impresia ca eu inca te consider un prieten? Tu chiar ai impresia ca eu iert chiar orice cretin? Tu chiar nu iti dai seama, sau nu ti-ai dat seama pana acum ca eu nu irosesc prietenia pe javre? Da, stiu, mi-ai spus sa nu ma schimb, dar tu gandesti cand mananci un cacat? Folosesti creierul ala, sau il ai numai pentru a-ti umple capul?
Cum poti sa spui asa ceva unei persoane de care tocmai ti-ai batut pula? Cum poti avea asemenea pretentii cand tot ce ai facut a fost sa ii schimbi caracterul dupa bunul tau plac? Nu pot sa inteleg cum poti pretinde asa ceva, cand chiar tu ai vrut sa schimbi acea persoana…Esti jalnic, demn de dispret si mai ales, demn de ura. Si inca o data, mi-esti scarbos, mi-e lehamite de aroganti ca tine, de jigodii cu 2 fete, de tarfe cu tupeu si de caractere de cacat.
Poate nu ajungeam sa te urasc asa daca iti aratai de la inceput adevarata fata…Poate nu ajungeam sa am alaturi de tine primele regrete din intreaga mea viata, poate nu se intampla nimic daca iti pasa intr-adevar. Dar nu ti-a pasat decat de tine. Regret ca te-am ajutat, regret ca mi-am irosit timpul alaturi de tine, regret ca nu ti-am dat ocazia sa imi cunosti si partea aceea intunecata. Regret ca am impartit un pat cu tine, regret ca mi-am impartit lucrurile si cunostintele cu tine. Regret ca am apucat sa iti aflu secretul cel mai intunecat. Da, toti avem secrete, dar al tau e periculos, e toxic si traumatizant.
De fapt, stii ce…Regret ca existi si ca ti-am oferit sansa de a exista alaturi de mine..Si uite si primele regrete din viata mea!
Stii…in fata mea esti un nimic, esti slab, esti 0. Fereste-te de mine, da-mi pace, dispari din peisajul meu..Nu imi da motiv sa te ingrop, nu imi da motiv sa iti distrug intreaga viata, nu imi da motiv sa te pun la pamant pentru ca o voi face, cu orice pret, cu orice mijloace. Te rog, du-te-n … ce-o fi, numai du-te!
Mi-e dor de tine. Recunosc, nu e asa de usor sa te scot din inima, din suflet si din viata mea. Ti-am spus adio, dar mi-e greu. Incepusem sa te accept ca o parte din mine, simteam ca, cumva, ma intregesti, ma intelegi…
Am promis ca nu te voi mai suna, dar nu pot sa ma tin. Imi lipseste vocea ta, imi lipseste zambetul tau simplu, naiv si sincer…Imi lipseste imbratisarea ta, emotia si tandretea. Nu te pot alunga din viata mea, nu ma pot comporta ca si cum nu ai fi existat, caci mi-ai luminat zilele. Nu pot sa ma prefac ca nu am simtit nimic, caci as fi lasa sau ignoranta.
Ma gandesc la tine, ma gandesc cu ce am gresit, ma gandesc ce pot sa fac…Ma intreb cum sa te fac sa fii deschis, sa imi vorbesti clar, sa imi explici ce anume lipseste, sau ce e prea mult. Ma derutezi cu felul tau de a vorbi, ma incurc in vorbele tale, iar ale mele…ale mele nu isi mai au rostul, caci nu inteleg ce vrei de fapt sa imi spui, iar in mintea ta totul ar fi doar o aberatie. Imi rasuna creierul de atatea vorbe frumoase, dar sunt umbrite de cele pe care le-ai spus cu ura, fara sa gandesti ca de fapt ranesti…
Ma alungi ca pe un caine. Da, stiu, ti-a venit randul sau mai bine zis, mi-a venit randul sa alerg dupa tine. Am asteptat o vreme, te-am asteptat la scara sa apari, dar nu, nu te-ai gandit ca poate voi fi acolo, asteptand sa te vad, sa iti vorbesc, sa te ascult sau sa te impac cumva. Nu te-ai gandit ca una ca mine ar face asa ceva pentru tine, sau ca una ca mine ar fi capabila sa mearga pe jos kilometri numai pentru 1 moment alaturi de tine.
Da, iti e usor sa treci peste…Iti e usor sa arunci niste vorbe, care apoi te vor durea si pe tine. Iti e usor sa ma gonesti, apoi sa te prefaci ca nu am existat. Sau poate ca pentru tine nu a insemnat nimic. Pentru tine nu am fost decat una care “o face bine” si cam atat….
Am trait fiecare clipa alaturi de tine ca si cum ar fi fost ultima. Am permis inimii sa simta, sa se daruiasca si sa bata in graba…Am vrut sa simt de fapt iubirea ce mocnea in mine, dar raceala din sufletul tau a stins si ultima flacara.. Am vrut sa dau tot ce era mai bun, dar tu ai scos tot raul la suprafata, m-ai pus sa il recunosc si sa il imbratisez sincer. Si da, m-a durut cand am vazut ce sunt cu adevarat. As fi vrut sa accepti bunatatea din mine, nu sa o arunci ca pe ultimul gunoi. As fi vrut sa simti sinceritatea din sufletul meu, as fi vrut sa simti cu cata pasiune faceam totul, cu cata placere ma transformam in ceva bun ca tu sa poti aprecia, iar eu la randul meu sa ma pot iubi.
Am ramas inca o data in intuneric, fara sa stiu macar daca exista nenorocita aia de luminita de la capatul tunelului. Mi-ai luat pana si ultima picatura de speranta si ai aruncat-o departe, apoi te-ai asteptat sa fac rost de altundeva. M-ai ridicat ca apoi sa ma poti impinge usor catre margine. Apoi, cu un ultim zambet, m-ai impins in haul acela groaznic…Nu te astepta sa rasar ca pasarea Phoenix, nu am pentru ce. Nu te astepta sa te urasc, dar asteapta caci voi lovi inapoi.
Am vrut sa trec peste tine, sa te calc in picioare, sa simti acelasi lucru pe care l-am simtit eu cand m-ai impins in nisipuri miscatoare. As fi vrut sa iti nenorocesc sufletul, dar care suflet? Nu ti-a mai ramas nici atat, nu ti-a mai ramas decat impresia celorlalti despre tine. Nu ti-a mai ramas decat imaginea exterioara, caci interiorul ti-e mancat, ti-e ros si putrezit, nu mai esti capabil de niciun sntiment… Acum, la sfarsitul zilei, nu pot decat sa iti spun ca te-am iubit ca sa ma pot iubi pe mine, dar nu ai meritat…si nu am meritat.
Vine un moment in viata cand trebuie sa iei o decizie ce iti va schimba viata la 180 de grade…Problema este ca nu toti avem norocul de a avea timp pentru gandire, caci viata e scurta, timpul e limitat. Am luat decizii peste decizii, dar azi am luat inca una ce imi va schimba viata, nu ma intereseaza daca in bine sau in rau, dar stiu ca am luat o decizie, caci era nevoie de una. E o deicizie luata in pripa, stiu ca imi va face mai mult rau decat bine, stiu ca o sa ma doara si ca voi ajunge la final sa fac ceva ce voi regreta etern.
Am ajuns iara la momentul in care mi-as dori sa fiu o leguma, in coma, moarte cerebrala, anything. Da, gandesc ce spun. Ma doare tot ceea ce se intampla in jurul meu, ma doare ca sunt plina de probleme si ma doare ca nu stiu ce sa fac. Dar cel mai dureros este ca nu ma pot baza pe nimeni, nici macar pe mine. Si daca eu nu ma pot ridica, nu ma va ridica nimeni. Asa ca, din oboseala, am decis sa ma afund cu totul, sa ma inec in amaraciune si probleme. Am decis sa las chiar tot la voia intamplarii, sa suport consecintele, sa suport tot ce va urma, pana simt ca nu mai pot, pana am curajul sa imi sfarsesc existenta.
Uraste-ma, blameaza-ma, condamna-ma, dar nu esti in pielea mea, nu stii cat de greu este.
Timpul e inamicul nostru..ne distruge vietile, posibilele relatii si posibilul viitor. Nu mai avem “timp” de nimic, pur si simplu incercam sa facem atatea lucruri dar din lipsa de timp, ajungem la sfarsitul zilei realizand ca de fapt, in toata graba noastra, nu am facut mai nimic. E aiurea..Am trait o situatie, sau mai bine zis o relatie in care timpul a avut cea mai mare influenta…Timpul a reprezentat cea mai importanta parte din viata partenerului meu. Timpul l-a distrus pe interior, timpul l-a terminat ca om… Si e trist, pentru ca nu se va trezi decat atunci cand nu va mai avea timp chiar deloc. Si vad tot ce se intampla din cauza timpului, stiu cum e, poate chiar mai bine decat oricine…
Am avut astazi de analizat 2 situatii complet diferite…2 cupluri in care principala problema a reprezentat-o timpul.
1. Relatie de 4 ani aruncata pe geam din cauza faptului ca “el” nu petrecea destul timp acasa, cu ea, sau in oras, pentru ca isi dedica timpul jobului. Totul s-a petrecut atat de rapid, iar in disperarea omului de a face bani, timpul era mai putin important…Dar, ca de obicei, “el” s-a trezit prea tarziu, cand timpul nu mai putea fi dat inapoi, cand nu mai era timp de discutat, cand era prea tarziu…Acum, ma intrebam: Oare de ce nu a stiut el sa se bucure de timpul pe care l-a avut alaturi de ea? De ce nu a apreciat timpul ala nenorocit pe care l-a avut langa ea, de ce nu l-a facut sa fie mai frumos?
2. Relatie de 4 ani, el plecat mai tot timpul, locul de munca fiind foarte departe de casa (Dubai). El s-a intors dupa 6 luni in Romania…petrec doar weekendurile impreuna, dar peste 4 luni el va pleca inapoi. Nu au timp prea mult, dar totusi fac tot posibilul ca timpul petrecut impreuna sa fie frumos, sa fie splendid, de vis chiar. Stiu sa profite de el, stiu sa se bucure de cat le-a mai ramas de stat impreuna…
Cu astea 2 situatii ma intreb, oare chiar nu se poate sa ne bucuram de fiecare clipa? Chiar nu se poate sa dam dracului grijile si sa ne bucuram de persoanele pe care le avem langa noi, cata vreme inca le avem? Sa lasam dracului banii deoparte, sa nu mai alergam asa disperati, sa traim clipele pentru ca nu stii niciodata cand se intampla ceva…Azi esti, dar nu stii sigur daca maine te vei mai trezi, nu stii daca mai supravietuiesti pana a 2-a zi. Alergam ca niste cretini dupa bani, dupa locuri de munca (,) cat mai bine platite, apoi cu ce ramanem? Avem buzunarele pline, dar paturile sunt goale, sufletele sunt pustii si vietile fara sens…Ne trezim ca am alergat atata dupa o nenorocita de profesie, dupa un cacat de salariu ca la sfarsitul vietii sa realizezi ca ai fi vrut sa faci atatea, dar nu ai avut TIMP…Si la sfarsit, ai ajuns o epava, pentru ca te-au facut sa pici doua lucruri banale…
Realizezi ca in toata alergatura ai uitat de fapt sa fii om, ai uitat de tine, ai uitat de viata ta, ai uitat sa iubesti pentru ca nu ai avut timp, ai uitat absolut tot. In disperarea dupa bani, nu ai avut timp poate sa stai sa iti vezi copilul cum creste, sa vezi familia ta cum se dezbina, femeia de langa tine care dispera de fiecare data cand spera la 1 cacat de strop din timpul tau….Si fix asta se intampla, fix de asta te lovesti si culmea, tot nu te trezesti, pentru ca esti batut in cap, pentru ca esti fixat pe bani si cariera, pentru ca esti un limitat…
Mi s-a zis ca nu am notiunea timpului…da, este foarte adevarat. Nu as vrea vreodata sa o am, nu as vrea vreodata sa stau cu morcovul in cur ca nu mai am timp…Si nu ai idee ce superb este sa nu tii cont de timp! Eu pot spune ca nu mai am mult timp, ca nu mai am salvare, dar pana acum am trait totul la intensitate maxima. Am trait fiecare moment, am acordat persoanei de langa mine tot timpul de care am dispus, am irosit timpul ala facand ce imi place, lucruri care nu mi-au adus de fiecare data bani, dar raman cu multumirea ca nu am ratat nimic, raman cu multumirea ca am vazut si am trait tot ce s-a intamplat in jurul meu. Am acordat timpul meu fiecarei situatii, mi-am folosit timpul pentru “a simti”…
Si sa-mi bag … am muncit pe rupte, dar nu am strans niciun leu. M-am simtit bine, am iubit, m-am destrabalat, am disperat, am fost fericita si am fost libera…Banii si timpul nu mi-au acaparat viata. Am trait in cacat! Am trait la maxim tot ce mi s-a intamplat…Bune sau rele, dar m-am simtit vie! Am simtit ca intr-adevar traiesc, intr-adevar mi se rupe de el timp si de ei bani, mi se rupe de tot! Lucruri frumoase poti trai si daca nu iesi in oras, daca nu ai un pahar de bere in fata si o tigare, lucrurile cu adevarat frumoase nu sunt programate, nu sunt prestabilite, lucrurile cu adevarat frumoase nu te costa niciun leu!
Asa ca, dati-l dracului de timp, da-o naibii de cariera, da-o naibii de treaba! La dracu’ cu orele fixe, la dracu cu programul strict, la dracul cu tot…Ai o pizda langa tine, ofera-i timpul tau, esti invitat undeva pe plaja, aiurea, du-te dracului! Ai chef sa dormi inca 50 de ore, go for it Nu rata nimic, nu merita! Nu iti complica viata, nu te bloca pe asta, nu lasa timpul sa te distruga!
Ma simt bine azi, m-am simtit bine aseara. Sunt la el, un el care mi-a demonstrat ca exista totusi barbati capabili sa arate si partea lor sensibila…Imi place sa ma tina in brate, imi place cum ma saruta, iar buzele noastre parca sunt facute unele pentru altele.
Aveam nevoie de un moment de genul asta, de o seara placuta in compania unei persoane care pare sa ma inteleaga, orice si oricum as face. Toate astea m-au facut sa vreau sa imi mai ofer inca o sansa pentru a fi fericita, sau cel putin multumita alaturi de un barbat.
Am invatat sa trec mai usor peste ei, cei cu care ar fi trebuit sa fiu fericita, dar care mi-au adus lacrimi in ochi si mi-au inecat sufletul in amaraciune. Am invatat de la ultimul sa fiu rece ca gheata si sa dau la rahat oamenii de care nu am nevoie. Chiar stateam si ma gandeam, nu credeam ca voi mai fi capabila de afectiune fata de cineva, vreodata. Dar el, cel de acum, mi-a readus speranta ca se poate sa imi fie si bine, ca se poate sa zambesc sincer si detasat, ca se poate sa mai rad cu pofta.
O cina copioasa si simpatica, de fapt minunata, lumanari, un pahar de vin…Ce puteam sa cer mai mult? Mi-am recapatat increderea, cat de cat, mi-am permis sa arat ca pot fi romantica, pot fi iubitoare…Mi-am permis sa il urasc pe cel ce mi-a tradat increderea si sa ii ofer “lui” ceea ce celalalt nu a stiut sa valorifice si sa pastreze…
… In ambalaje simpatice…Cam asta am intalnit in ultima vreme. Oameni a caror figura exprima siguranta si al caror interior este cu totul altceva. Oameni care dau sfaturi cu mare usurinta, chiar daca nu iti inteleg situatia. Oameni care au impresia ca situatia lor e mai grava decat a unuia care nu stie daca traieste sau moare, oameni care nu gandesc atunci cand cred ei ca orice a functionat la ei, va functiona la tine.
M-au enervat de cand ma stiu femeile care par atat de sigure pe ele, care par sa nu aiba nevoie de nimic, pana ajungi sa le atingi acolo unde le doare si incep sa spuna tot. De fapt, m-au enervat in general femeile, mai putin tipele dezghetate, care nu fac pe brezele si care stiu sa arate si partea sensibila din ele. Ultima pizda pe care paream sa o accept in viata mea a sfarsit prin a ma musca violent, nu la propriu, ci la figurat. Si colac peste pupaza, jigodia se simte ofensata.
Dupa aceste experiente “placute” am invatat pentru a mia oara ca nu imi plac femeile, ca sunt niste scarbe ce isi vad propriile interese, niste jigodii care atunci cand vad ca ele nu mai sunt parte importanta din viata inaptului pe care il domina, incep sa isi apere partea. Ajung apoi eu sa ma intreb de ce absolut fiecare pizda pe care o intalnesc se simte amenintata de mine? De ce toate, dar absolut toate, adopta pozitia aceea agresiva si intra imediat in pozitia defensiva?
Oameni de cacat mai sunt si cei ce si-au dat cu parerea despre mine, viata mea si alegerile mele, fara ca macar sa stie ce anume mi-a influentat viata, deciziile, etc. Rahati care au avut impresia ca stiu totul despre mine, fara sa stie ca un altul la fel ca el mi-a futut caracterul si m-a facut sa ma simt obligata sa port o masca cu restul.
Mai trist este atunci cand o singura persoana acopera cam ce am zis eu aici, inclusiv cele nespuse.
Cineva imi spunea ca daca esti om de calitate, atragi oameni de calitate, iar daca cei ce sunt pe langa tine nu-s oameni de calitate, da-i la cacat…Dar ce te faci cand omul ala de “necalitate” este fix din familia ta? Faci fix pula, pentru ca odata cu ratatul ala, te duci si tu in jos, pentru ca ratatul acela iti influenteaza deciziile fara sa iti dai seama, pentru ca atunci cand ceri pareri parintilor, fratilor si surorilor si le mai si urmezi, fix atunci incepi sa traiesti de fapt viata pe care o cred ei normala, necesara sau adecvata pentru tine. Si cel mai trist este ca esti atat de orb si credul incat nu iti dai seama decat la batranete cate ai fi vrut sa faci dar nu ai realizat atunci.
Sincer, din punctul meu de vedere, un om de calitate nu este acela care a facut nu stiu cate in cariera lui, nu e ala care a reusit nu stiu cate in viata…Omul de calitate este cel pe care te poti baza, cel care te intelege sau daca nu, cel putin incearca. Omul de calitate este cel care te ajuta fara sa astepte nimic in schimb, iar tu, ca un om tot de calitate ii vei oferi ceva la schimb, pentru ca nu esti nesimtit si stii ce e aia recunostinta. Omul de calitate este cel care gandeste cu inima, cu sufletul si tine cont de cei din jurul lui, chiar daca stie ca nu ii va fi bine asa, ca multi vor profita de pe urma lui.
Dar din pacate, fix din cauza jigodiilor deghizate in oameni buni, oamenii de calitate dispar..
A trecut 2012…un an in care am invatat foarte multe. A trecut un an plin de alegeri, bune si foarte bune.A fost un 2012 plin de experiente cretine mai ales din a 2-a jumatate. Am observat foarte multe, am vrut sa le spun persoanelor respective ce m-a deranjat, dar stii ce? O sa imi bat capul sa ii ajut pe cei ce trebuie ajutati din punctul meu de vedere, fix in momentul cand se vor trezi, cand vor renunta la cacatul ala numit oroliu/aroganta sau cand il vor detine cu un motiv.
Pana atunci, prefer sa ii dau la cacat pe cei ce au avut tupeul nesimtit de a imi da mie lectii de viata cand ei erau blocati pe un cacat de conditie psihologica, ii mai dau la cacat pe toti arogantii care la varsta mea faceau bile din muci in fata blocului cu ceilalti boscheti asemeni lor, mai dau la cacat toate pizdele de varsta mult mai mare decat a mea ce imi predau mie lectii de viata cand ele nu au reusit nici macar o basina de inceput, care stau pe banii altora si care nu stiu decat sa se planga. Si in ultimul rand, le dau la muie jigodiilor care au profitat cand eram la pamant, care m-au lovit apoi prefacandu-se ca totul e in regula si le mai dau la muie celor ce nu au invatat nici pana la varsta lor nenorocita aceea de gramatica a limbii romane. Iar la asta ma refer la cei trecuti de 21 de ani.
Intre timp, in 2012 am avut parte de dobitoci, tarfe cu 2 fete, barbati(1) cu probleme de erectie, agramati si constipate cu care pe parcurs am invatat sa am rabdare si apoi sa ma debarasez. Am invatat sa ma respect pe mine, sa ma iubesc pe mine pentru ca sunt capabila de multe, pentru ca am tupeu si pentru ca ma duce capul. Am mai invatat apoi sa nu mai ajut pe nimeni, sa muiesc pe toata lumea si sa dau dracului pe cei ce “imi vor binele”, pentru ca pana la urma mie trebuie sa imi fie bine.
Am invatat si ca o femeie isteata va alege un barbat care este singur la parinti, care nu mai cara si alte bagaje, care nu e indoctrinat de “familie” si care stie sa isi respecte si sa isi faca respectata propria parere. Apoi am invatat ca mai am multe de invatat, ca stiu sa fac o muie “ca la carte” si ca sunt foarte lenesa in pat, ca urasc pornografia infantila si ca mi-a ajuns pe anul 2012 cu ciudatii, caci imi provoaca greata, iar eu urasc sa am o stare de sanatate infecta.
Am invatat si destule chestii bune, dar alea nu conteaza. Sper totusi la un 2013 mai linistit, mai plin de succese si invataturi mai putin idioate. Si sa nu uit, sper ca 2013 sa imi ofere oportunitatea de a intalni cateva persoane ceva mai normale…plictisitoare, dar nu scarboase macar!!!
Jurnal 